Tudorița Dănilă despre literatura pentru copii: „Copiii sunt chiar mai inteligenți decât noi, iar dacă nu scrii pe placul lor, ei te taxează”

Mereu înconjurată de glasuri de copii, depănând poveste cu poveste, autoarea Tudorița Dănilă este cunoscută în Spania ca un ilustru povestitor și făuritor al unor cărți ce ating inimile sensibile ale celor mici. Pentru Gândul scriitoarea mărturisește: „La mine cam toate au fost cam târziu. Cam târziu am făcut o facultate. La început am lucrat ca învățătoare și ca profesoară de limba română, necalificată. După ce mi-am luat examenul, la Universitatea din București cu 9, 50, am plecat în Spania, deci nu am definitivatul și nici grade școlare. Sunt profesor în învățământul primar, de masă și învățământul special, pentru că am studiat socio-psihopedagogie. N-am apucat să lucrez ca profesor calificat, dar calificarea mea e în mine. După atâția ani de Spania, stăpânesc încă foarte bine limba română, vorbit, scris și citit. Am publicat destul de târziu, în 2006. Îmi doresc acum să nu fie prea târziu și să-mi dedic timpul copiilor prin scris.”

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să te prezinți, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este Tudorița Dănilă?

Tudorița Dănilă: M-am născut în luna păcălelii a anului 1955, în județul Brașov. Începând cu anul 1958, părinții mei, dobrogeni la origini, s-au reîntors pe meleagurile strămoșilor, la USAS (Uzina de superfosfat și acid sulfuric), și începând de atunci cursul vieții mele s-a desfășurat în orașul în care marea sărută țărmul și unde milioane de copii și-au petrecut copilăria.

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie cărți pentru copii? Cum descrii experiența?

Tudorița Dănilă: Cum am început să scriu? Nu știu. Ca oricărui copil, din acele timpuri, îmi plăcea să citesc și încercam și eu să scriu poezii. Îmi plăcea să recit poezii. Am avut noroc și de o învățătoare bună care ne încuraja, doamna Zorilă Valeria. În clasa a V-a, doamna profesoară de limba română, Georgescu Violeta, mi-a afișat poezia, „Eu sunt copil”, la panoul de onoare al școlii. Prin clasa a VI-a am scris o piesă de teatru pentru copii, care s-a pierdut în neant. Apoi scriam poezii cu dedicație. Prin liceu scriam scrisori de dragoste, în numele colegelor care mă rugau. Apoi, din cauza circumstanțelor vieții, am lăsat-o mai ușor cu scrisul. Au fost perioade când le făceam nepoților compuneri, făceam programe pentru serbările școlare.

De scris, în adevăratul sens al cuvântului, m-am apucat când am ajuns în Spania. De ce literatură pentru copii? Pentru că îmi plac copiii, pentru că mă simt mai aproape de acest gen literar. Unii spun că e mai ușor și de aceea. Cine spune asta se înșală. Ca să scrii literatură pentru copii trebuie să te cobori la nivelul lor. Spunând asta nu vreau să înțeleagă cineva că aș desconsidera copiii, din contră, îi apreciez. Copiii sunt chiar mai inteligenți decât noi, iar dacă nu scrii pe placul lor, ei te taxează.

O întâmplare care mi s-a întipărit în minte a fost ca după o prezentare și lecturare a unei cărți în una dintre școlile de aici, la o săptămână să mă întâlnesc cu un elev și să-mi spună: Yo te conozco a ti! Eres escritora. Muy chulo tu libro! (Eu te cunosc pe tine. Ești scriitoare. Foarte mișto cartea ta!). Eu primele publicații le-am avut în limba spaniolă. Și nu pentru că mi-aș fi dorit neapărat asta. Eu am început să scriu cărți în limba română. Am încercat la câteva edituri în țară. dar din păcate nu am reușit. Și poate nu pentru că ceea ce scriam nu era bun, dar așa a fost să fie, și să-mi autofinanțez publicarea nu-mi permiteam.

Am spus că ceea ce scriam era bun, și nu din falsă modestie. Vă explic: de exemplu, în anul 2012 eu am câștigat premiul întâi la un concurs de povestiri în limba spaniolă, unde participaseră concurenți din toată America latină și Spania. Sigur, între toate povestirile participante au fost foarte multe bune, dar nu pot câștiga toate și atunci eu am avut norocul ca celor 5 jurați să le placă povestirea mea.

Gândul.ro: Cum este primită în țară cartea ta bilingvă (spaniolă/română)? Cum reușești să ții cititorii aproape?

Tudorița Dănilă: Prima mea carte bilingvă am publicat-o tot printr-o editură din Spania. Din păcate ea se vinde doar aici. În țară o au doar două învățătoare, de la școala la care am lucrat, câteva cunoștințe, și cam atât. Și asta nu pentru că conținutul cărții nu ar fi atractiv, iar imaginile, create de Aimer Bolat, sunt sugestive. Înainte s-o public i-am citit-o unei prietene și mi-a zis că povestea ar trebui citită în școli, ca material didactic. Acum chiar și aici vânzarea merge mai prost, din cauza situației pe care o trăim. Nu se mai fac prezentări, nu se mai fac târguri de carte, nu se mai fac vizite la școli. Dar de la cei care au achiziționat cartea am semnale bune și vreau să cred că n-o fac doar din complezență. Acum citesc din poveștile mele în pagina mea de Facebook. Și mi-am făcut un canal de YouTube. De asemenea, am un moment de literatură în care încerc să le reamintesc copiilor scriitorii care mi-au încântat copilăria.

Gândul.ro: Cum e experiența publicării pe piața străină de carte, ai întâlnit dificultăți? Planifici să publici și în România?

Tudorița Dănilă: Când mi-a apărut prima carte colectivă, m-am întâlnit pe stradă cu o spanioloaică și după ce m-a felicitat, mi-a spus: Nu știam că ești scriitoare! Nici eu! am răspuns în gând. La toate prezentările care s-au făcut, am fost invitată. Și nu doar eu, ci și altă româncă din zonă. De exemplu, la prima întâlnire a scriitorilor din Almeria, am fost singura emigrantă invitată. Aici lumea te primește cu brațele deschise. Nu primează cine ești, ci ceea ce faci.

Normal că îmi doresc să public și în țara mea. Mai ales că am atâtea manuscrise care-și doresc să devină cărți. Din păcate, nu știu din ce motiv, prețurile sunt mai ridicate ca aici. Eu nu dispun de bani și cred că nici un scriitor nu dispune. Vorba unei prietene, scriitoare spanioloaică, “ca să public ce am în cap, trebuie să vând ceea ce am scris înainte, ca să am bani”.

Unii oameni au impresia că ești plin de bani. Nu e așa. Tu nu ai un fond pe care să-l rulezi. Uneori banii îi împrumuți și atunci ei trebuiesc returnați. Multe cărți se fac cadou, pentru că ai obligații sau îți faci publicitate. Și acum, fără falsă modestie, nu că ceea ce scriu eu n-ar ajunge la sufletul cititorilor, dar…

Gândul.ro: Ce te-a învățat experiența cu piața de carte din străinătate?

Tudorița Dănilă: Să fiu comunicativă. Să am răbdare. Să interacționez cu persoane care merg pe drumul literelor. Să mă reîntorc cu plăcere în lumea copilăriei. Să nu mă rușinez de origini. Să-mi dau seama că nu sunt nici mai prejos, dar nici superioară nimănui. Să fiu combativă. Să fiu încrezătoare. Eu întotdeauna m-am ghidat pe ideea că în lumea asta mare e loc pentru fiecare.

Gândul.ro: Pe lângă cărțile deja publicate, mai ai în plan și alte proiecte. Povestește-ne puțin despre acestea și cui se dedică ele.

Tudorița Dănilă: În timpul izolării am început o mulțime de cărți. Bineînțeles adresate copiilor. Acum eu nu știu câte vor deveni cărți. Sunt foarte mulți factori care ne influențează. În ziua de azi cartea este scumpă și să o produci, dar și să o cumperi. Și cu toate astea, oamenii ar trebui să înțeleagă că cititul este indispensabil. Părinții ar trebui să le cumpere copiilor cărți. Sunt cele mai interesante jucării. Am început un roman. Am scris vreo patru capitole și m-am oprit. Nu știu când sau dacă îl voi termina.

Gândul.ro: Care a fost cea mai emoționantă întâmplare din viața ta de scriitor?

Tudorița Dănilă: Cred că am scris mai sus… Când m-au sunat să mă anunțe că câștigasem premiul întâi. Și al doilea, întâlnirea cu puștiul care m-a recunoscut.

Gândul.ro: Ce mai pregătești pentru cititorii tăi?

Tudorița Dănilă: Ce le pregătesc cititorilor? Am în lucru niște cărți. Două am trimis în țară la câteva edituri, dar din păcate răspunsurile vin greu. E și situația în care trăim. Din prima carte, am luat o poveste pe care îmi doresc s-o public într-o carte bilingvă, dar am modificat-o atâta că nu mai seamănă deloc cu cea publicată. Pot să spun că îmi place chiar mai mult. Poate prin primăvară când ieșim din criza asta, o s-o public. Aceasta se numește „Vulpea care voia să fie fericită”. Și mai am terminată o carte cu zece povești, tot bilingvă, iar în limba română am câteva cărți care așteaptă. Poate câștig la loterie și mi le public pe toate.

Gândul.ro: Mulțumim pentru timpul acordat și îți dorim succes. În încheiere, ce mesaj ai să transmiți cititorilor?

Tudorița Dănilă: Eu vă mulțumesc. Ce-mi doresc eu e ca oamenii, chiar și pe rețelele de socializare, să fie mai deschiși și, în limita bunului simț, să comenteze despre ceea ce încerci să faci. Și un comentariu negativ, cu argumente, te ajută să mergi mai departe, îmbunătățind ceea ce nu place. Și îmi mai doresc ca părinții să înțeleagă că o carte nu este un lux, este o necesitate. Și acum oameni buni, să gândim pozitiv, că vremuri grele mereu vor fi! Bunici, făceți-vă timp și citiți-le nepoților! Copii, citiți-le bunicilor, când ei n-o mai pot face! Haideți să păstrăm lumea copilăriei în suflete!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.